Deşi la vârsta adolescenţei nu ne dăm seama, informaţiile prezente pe internet despre noi pot avea atât efecte pozitive, cât şi negative asupra vieţii noastre ulterioare. De exemplu, dacă vei ajunge o persoană importantă în societate (o lady), sigur se vor găsi paparazzi care îţi vor dezgropa trecutul şi vor scoate la iveală poze compromiţătoare cu tine din liceu.
Nu zic să renunţăm la socializarea online, însă nu e bine să atragi atenţia asupra ta prin lucruri negative. Cu toţii ne dorim ca ceilalţi să ne vadă într-o lumină bună, doar de aceea ne străduim atâta să ne etalăm si online atuurile, însă numai unora le iese cum trebuie.
Să vorbim despre cea mai simplă activitate desfăşurată pe internet: crearea unui cont de email. Deşi este amuzant să ai o adresă de email de genul “pisicutza_iubăreaţă_89” sau “macho_man_xxxL”, la un moment dat contul de email chiar va deveni folositor pentru tine, vei dori să primeşti mesaje importante, serioase, şi să comunici cu persoane importante. Ce vei face atunci cu “pisicutza”?
Imaginează-ţi acum cum îi vei spune adresa ta de email unui profesor care vrea să îţi trimită o temă online, sau unui posibil angajator. Aceştia vor crede despre tine că eşti o persoană superficială, care nu tratează cu seriozitate lucrurile importante, care ia în derâdere poziţia lor socială, şi îi tratează “la mişto”.
Priveşte alegerea adresei tale de mail ca pe o primă carte de vizită, cu care te prezinţi în faţa celorlalţi, fie ei colegi, prieteni, părinţi, profesori, angajatori sau persoane cu funcţii importante.
Ca un mic sfat, o adresă de email decentă este una care include numele şi prenumele tău, plus câteva caractere de diferenţiere, dacă nu găseşti o variantă liberă (anul sau ziua naşterii). Astfel, celorlalţi le va fi mai uşor să te găsească, să îşi dea seama cu cine vorbesc, sau chiar să intuiască emailul tău, în cazul în care l-au uitat.
Jocurile de cuvinte sunt permise până la anumite vârste, după care vei fi catalogat drept o persoană imatură, copilăroasă. În unele circumstanţe nu este ceva rău, însă nu strică să ai şi o adresă “serioasă”, de om mare. Combinaţia “nume.prenume” este cel mai des folosită, şi vei fi privit cu ochi buni în orice comunitate vei dori să intri cu un astfel de nume de utilizator.
Trecem mai departe la compunerea unui email. La “subiect”, încercaţi să concentraţi în câteva cuvinte scopul principal. Un email ar trebui să fie organizat astfel:
O formă de salut;
Introducere: mă prezint, spun pe cine caut;
Cuprins: scopul email-ului, ce doresc, de la cine, in ce mod etc
Încheiere: o formulă de încheiere potrivită (un salut, “o zi bună”, “cu drag”) + mă semnez cu prenumele (opţional şi numele).
Scopul unui email este să prezinte scurt şi la obiect o informaţie, o cerere, o invitaţie etc. Nu vă întindeţi pe mii de pagini cu rugăminţi, scuze de deranj, felicitări sau cu aceeaşi idee repetată în multiple rânduri însă cu exprimări diferite. Fiind concişi şi trecând direct la subiect, veţi da dovadă de seriozitate, iar destinatarul va vedea că ştiţi exact ce doriţi, şi va aprecia că nu vreţi să îl “aburiţi” sau să îl faceţi să îşi piardă timpul degeaba.
Important de retinut este faptul că simplitatea este la mare preţ, chiar şi atunci când vă alegeţi un username sau când trimiteţi un email.
Tag-uri: adrese email, compromitator, cum sa scrii un email, email, internet, mail, nume, prenume, serios, societate, username