In ziua de azi folosim sms-urile pentru a comunica diferite informatii, stiri, chiar si stari emotionale, iar de la mesajele siropoase de dragoste pe care le trimitem/primim atunci cand ne alearga fluturasii prin stomac, nu mai este mult pana la sms-urile de despartire.
Nu are curajul sa iti spuna verde in fata, asa ca apeleaza la acest mijloc pentru a-ti comunica faptul ca nu isi mai doreste sa fiti impreuna. Este vorba despre o persoana care, dupa cum se vede, evita situatiile care il/o indispun. Este un mod impersonal de a-ti comunica ceva extrem de personal, si cu toate acestea, incepe sa fie din ce in ce mai aplicat.
Unul din avantaje este ca nu mai este nevoie de explicatii. O data ce “bomba” a fost lansata… s-a terminat cu discutiile, cu tot!
Motivele sunt variate: unii barbati se tem de privirile unei femei in acele momente, vor sa evite plansete si scandaluri, sau poate sunt pur si simplu lasi si nu au curajul sa ti-o spuna in fata. Sa nu va ganditi ca femeile nu trimit mesaje de despartire. In acest fel, ele se razbuna pentru momentele in care partenerul le-a suparat.
Sms-urile de despartire sunt un act de lasitate? Sunt inclinata sa spun ca da, mai ales cand relatia a durat ceva mai bine de un an. In acest caz, nu se poate spune ca a fost o iubire trecatoare, iar partenerul merita mai mult. Unele persoane se vor simti ofensate de acest mod de exprimare a sentimentelor, si e posibil ca lucrurile sa ia o turnura gresita. In orice caz, partenerul merita respect.
Aceste sms-uri de despartire sunt un lucru bun atunci cand este vorba despre un partener violent sau recalcitrant. Te scutesc de multe ore pierdute cu discutii in care repeti motivele despartirii iar si iar.
Cateva exemple:
“Adio si nu vreau sa te mai vad niciodata, esti cea mai trista poveste pe care am trait-o vreodata.”
“Cat am fost cu tine timpul in loc s-a oprit, am avut nevoie de timp sa-mi dau seama ca esti un nenorocit.”
“Ti-am spus in ultima vreme ca te iubesc? NU? Ia gandeste-te la asta. Sa ai o viata frumoasa in continuare.”
“Am un sentiment ciudat cand nu sunt cu tine. Cred ca sentimentul acesta se numeste fericire.”
Si cel mai des utilizat: “Nu stiu cum sa iti spun, dar am nevoie de o pauza. Nu esti tu de vina, eu sunt. Meriti ceva mai bun. Adio!”
Sms-urile de despartire nu sunt cea mai buna cale de a-ti exprima sentimentele, dar aceasta varianta se pare ca are din ce in ce mai multi adepti, mai ales pentru ca traim intr-o lume avansata din punct de vedere tehnologic. Insa in viata trebuie sa ii respecti pe ceilalti, pentru ca si tu la randul tau sa fii respectat/a.
Tag-uri: adio, despartire, dragoste, mesaj, nu te mai iubesc, respect, sms